TIMOTION 2019
Timişoara, 14 aprilie 2019



În câteva cuvinte, acest eveniment de alergare în masă înseamnă: prietenie, comunitate, speranță, implicare.
Timișoara este primul oraș din România în care joggerii amatori s-au organizat într-o comunitate care promovează alergarea și le oferă ajutor în mod voluntar începătorilor, celor care își doresc să facă mișcare pentru sănătate. Aceasta este misiunea Alergotura, co-organizator Timotion.
Uniți de dorinţa de a creşte o comunitate mai puternica, membrii Alergotura si membrii Fundaţiei Comunitare Timişoara și-au propus să aducă împreună mai multe organizații, instituții, persoane, pentru a crea un eveniment al orașului în cadrul căruia să ne bucurăm de beneficiile mișcării în aer liber și de ceea ce putem construi împreună.
Cursele de alergare propuse sunt pentru puterile oricărui doritor, antrenat sau mai puțin antrenat. Pentru cei din prima categorie este o ocazie de a participa la semimaraton pe un traseu plăcut sau pe o distanță de 5 sau 10 kilometri. Pentru cei neantrenați este un prilej de a se convinge că pot parcurge 2 kilometri într-un ritm mai alert.
Și pentru toți cei care vor veni la Timotion este un prilej să fie generoși, să se implice în comunitate, pentru a contribui la împlinirea unor proiecte locale. Fiecare participant va putea dona taxa de înscriere pentru un proiect din comunitate a cărui realizare depinde și de noi.

Conform clasamentului oficial, colegii noștri s-au clasat astfel:
  • Bogdan Umanschi - pe locul 76 clasament general cursa 21km, cu timpul de 1h 54m 20s.
  • Sebastian Hrițcu - pe locul 90 clasament general cursa 21km, cu timpul de 1h 56m 16s.

  • Ana Fodor

    Sebastian Hrițcu

    Bogdan Umanschi


    Mai multe detalii pe pagina www.tiomotion.ro.